Parlamentarii îi răspund lui Iohannis, după ce președintele a refuzat să promulge Legea finanțării partidelor politice

Parlamentarii îi răspund lui Iohannis, după ce președintele a refuzat să promulge Legea finanțării partidelor politice
Publicat: 10/04/2015, 16:09
Actualizat: 10/04/2015, 16:40

Președintele comisiei comune pentru elaborarea legilor electorale, Mihai Voicu a declarat, vineri, pentru Mediafax, că PNL va cere aprobarea cererii de reexaminare privind legea finanțării partidelor, și că până pe 15 mai, legea va fi retrimisă șefului statului spre promulgare.

„Am luat act de cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis și constat că aceasta nu pune în discuție principiile fundamentale ale legii, acelea care implică finanțarea de la bugetul de stat. Este vorba de solicitări care implică creșterea transparenței și a controlului cu privire la fondurile publice. Cu toate aceste lucruri nu putem decât să fim acord și de aceea, PNL, în comisia de cod electoral, va susține aprobarea cererii de reexaminare”, a precizat Mihai Voicu.

Președintele comisiei a mai spus că, deși PNL nu este majoritar în comisie, liberalii sunt convinși de faptul că și celelalte partide care au contribuit, prin consens, la elaborarea legii, vor fi de acord să se facă acele modificări cerute de președintele Iohannis în cererea de reexaminare trimisă Parlamentului.

„Din punct de vedere al procedurii parlamentare, nu va fi absolut nicio problemă ca până cel mai târziu pe 15 mai legea să fie revotată și retrimisă la promulgare, astfel încât să poată fi aplicată la viitoarele alegeri locale”, a mai declarat Mihai Voicu.

El a mai menționat că, deoarece parcursul parlamentar implică ambele Camere ale Parlamentului, se rezolvă și cererea suplimentară a șefului statului cu privire la bicameralism, care apare în cererea de reexaminare.

Nicolicea: „Face obiectul neconstituționalității, nu a reexaminării legii în Parlament”

La rândul lui, deputatul UNPR Eugen Nicolicea a spus că modificările la Legea finanțării partidelor se vor face în termen, după reexaminarea legii, el precizând că observația președintelui privind încălcarea bicameralismului ține de Curtea Constituțională, nu de Parlament.

„Președintele acționează în limitele competențelor constituționale pe care le are, prin dreptul la reexaminare. Termenele vor fi cât mai scurte în Cameră și Senat, dar nu putem să impunem președintelui cum să acționeze, are și el niște limite de a sesiza Curtea Constituțională, le gestionează cum crede”, a spus Nicolicea, contactat de Mediafax.

Eugen Nicolicea a precizat că legea nu trebuie să fie adoptată neapărat până cel târziu în luna mai, arătând că regulile de bază ale alegerilor, respectiv organizarea, sistemul de vot, modul de repartizare al mandatelor, trebuie adoptate cu 12 luni înainte de alegeri.

Potrivit deputatului UNPR, există însă și o excepție, dată de Comisia de la Veneția, privind situațiile când modificările sunt făcute prin lege organică.

„Legea finanțării partidelor politice este lege organică, modificarea ei se face prin lege organică. Se va adopta în termen”, a mai spus Nicolicea.

Nicolicea a ținut să facă o precizare și cu privire la sesizarea de către președintele Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare, a faptului că, în forma trimisă spre promulgare, legea nu a beneficiat de dezbatere în ambele Camere ale Parlamentului, ceea ce afectează inclusiv principiul constituțional al bicameralismului.

„În privința observației făcute de șeful statului, privind încălcarea bicameralismului, în cazul adoptării modificărilor la legea de finanțare a partidelor și a campaniilor electorale, aceasta face obiectul neconstituționalității, nu a reexaminării legii în Parlament. Dacă președintele are un motiv de neconstituționalitate, trebuie să trimită legea la Curte, nu la reexaminare. Nu îi spui Parlamentului: vezi că e neconstituțional, fă tu asta, pentru că Parlamentul nu poate să primească obligații de neconstituționalitate, indiferent cine e persoana. Singura care poate spune că ceva este neconstituțional este Curtea Constituțională, pentru că altfel, ar însemna că președintele se bagă peste atribuțiile CC și Parlamentul la fel”, a explicat Nicolicea.

De ce a respins Iohannis Legea finanțării partidelor politice

Președintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea actului normativ privind finanțarea activității partidelor și a campaniilor electorale, apreciind că legea trimisă pentru promulgare are probleme legate de repectarea procedurii parlamentare.

Într-un comunicat de presă remis după anunțarea reexaminării legii, se arată că decizia Președintelui României de a cere Parlamentului reexaminarea acestei legi se întemeiază „pe o serie de aspecte de principiu și de natură juridică”, în condițiile în care „legislația privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale este esențială în reformarea instituțiilor politice, la care s-au angajat toate partidele și care este așteptată de întreaga societate românească”.

„Obiectivul de a aduce mai multă transparență și integritate în finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, convenit în cadrul consultărilor cu Președintele României, nu poate fi atins în absența unei dezbateri reale și a unor prevederi clare și riguroase care să nu lase loc suspiciunilor, interpretărilor sau să ducă la efecte contrare celor scontate”, consideră șeful statului.

Președintele menționează că, în forma trimisă spre promulgare, legea nu a beneficiat de dezbatere în ambele Camere ale Parlamentului, ceea ce afectează inclusiv principiul constituțional al bicameralismului. „Prin cererea de reexaminare, Președintele României solicită clarificarea normelor care privesc împrumuturile acordate partidelor de persoane fizice și juridice, donațiile, controlul finanțării, precum și clarificarea unor prevederi susceptibile a încalca principiul pluralismului politic”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale, de explicare a cererii de reexaminare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×